Selecție de gravuri europene din perioada 1500-1900


Gravura își are originea în China antică, unde era folosită pentru a realiza hărți și cărți sau imagini religioase. Mult mai târziu, negustorii venețieni au adus tehnica în Europa. Cu toate acestea, gravura ca gen artistic al artei grafice nu a apărut până în secolul al XV-lea în nordul Europei, în special în Germania. Primele gravuri pe lemn au fost identificate între 1420 și 1430 în Valea Rinului Superior, iar artistul/gravorul a fost Maestrul Cărților de Joc, care este cunoscut pentru realizarea a 106 gravuri.

Am început să achiziționez gravuri în anii studenției, când vizitam magazinele de antichități din București. Desigur, achizițiile serioase au inceput după anii '90, când am avut acces la galerii de artă și case de licitații din Europa. 

În colecția mea se află lucrări realizate în Germania, Olanda, Țările de Jos, Franța, Anglia, Spania și Elveția, începând cu secolul al XV-lea și continuând până în secolul al XIX-lea, inclusiv secolul al XX-lea. Sunt aproximativ 90 de artiști și graficieni care au trăit și au lucrat în Europa în această perioadă, începând cu Schoengauer, Dürer, Lucas Cranach, Da Vinci, Michelangelo, Rafael, Marcantonio, Raimondi, Titian, Giulio Romano, Piranesi, Goltzius, Rembrandt, Rubens, Adriaen Ostade, Brueghel, Stradanus, familia Wierix, Anthony van Dyck, William Hogarth, Goya, Picasso, Max Ernst, Giacometti, Victor Brauner și alții.

In 2021, am organizat la Muzeul Național Brukenthal o expoziție omagială cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la nașterea colecționarului Baronul Samuel von Brukenthal, prilej cu care au fost expuse aproximativ 100 de gravuri. Ulterior, această expoziție a fost prezentată la Galați, Iași și Baia Mare. Periplul acestei expoziții va continua și în perioada următoare, sunt muzee din România interesate să împrumute aceste lucrări pentru a fi expuse în sălile acestora.